În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Tabăra Nemțișor la a 15-a ediție
Cel mai mare eveniment dedicat tinerilor din Arhiepiscopia Iașilor, Tabăra Nemțișor, se află anul acesta la a 15-a ediție. Cea de-a doua zi din „Poiana Prieteniei” a început cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, care i-a îndemnat pe tinerii veniți în aceste zile să cultive o prietenie adevărată, „punându-se astfel în slujba lui Dumnezeu și în slujba aproapelui”.
Ediția aniversară a Taberei Nemțișor a debutat luni după-amiază, tinerii fiind întâmpinați de organizatori și invitați să participe la primele sesiuni de cunoaștere și dezbatere. Conferința introductivă a fost susținută de părintele arhim. Nicodim Petre, consilierul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor.
Marți dimineață, Preasfințitul Părinte Macarie le-a transmis tinerilor, în cadrul cuvântului rostit la Sfânta Liturghie, câteva gânduri și sfaturi duhovnicești: „Este foarte important să căutați anturajele duhovnicești, anturajele bune, să-i căutați pe cei de vârsta voastră care au preocupări nobile, înalte, frumoase, curate. Sunteți la vârsta tinereții, la vârsta cea mai frumoasă. Trebuie să aveți cele mai frumoase preocupări și să trăiți aceste momente extraordinare, să trăiți aceste momente firești, de comuniune, să le puneți în slujba lui Dumnezeu și în slujba aproapelui. În lumea aceasta, tinere și tânără, nu vei găsi ceva care să te împlinească autentic decât aici, în comuniunea sinceră și adevărată în Hristos. Aici sunt împlinite toate nevoile tale. Dacă vrei să trăiești ceva extraordinar, dacă vrei să trăiești ceva special, atunci trebuie să cauți pe această cale frumoasă și minunată a desăvârșirii, să aprofundezi taina omului, să cauți să ai parte de o prietenie, de o tovărășie adevărată, de legătura cu celălalt pe care nimeni și nimic nu o poate înlocui”.
După slujba arhierească, ierarhul Europei de Nord a susținut conferința introductivă, intitulată „Grija față de bolnavi - o chemare pentru fiecare tânăr”. De la ora 18:00, participanții de la Nemțișor s-au întâlnit cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, într-o conferință cu tema ediției din acest an: „Patima - căutarea infinitului în lucruri finite”.
Ieri-seară, de la ora 20:30, tinerii au petrecut în „Poiana Prieteniei” alături de Grupul „Fetele din Botoșani”.
Pentru a putea urmări mai multe imagini și activități de la Nemțișor, puteți accesa conturile de Facebook și Instagram ale taberei.