În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Tabăra din Loreto la final
Tinerii reşiţeni care au participat la a patra ediţie a taberei ecumenice de la Loreto s-au întors acasă după ce au petrecut aproape două săptămâni în oraşul italian, împreună cu alţi tineri de alte naţionalităţi.
Cei 50 de tineri, coordonaţi de pr. prof. Nicolae Chiosa, pr. Damaschin Tătaru – reprezentant al Protopopiatului ortodox Reşiţa, şi prof. Cristian Bercsenyi, s-au întors acasă cu zâmbetul pe buze, dar şi cu tristeţea în suflete de a fi părăsit Centrul "Giovanni Paulo II" din Loreto. După zile pline de rugăciune, discuţii pe teme religioase, activităţi în cadrul workshopurilor, dar şi distracţie şi împlinire sufletească, tinerii români, alături de cei italieni, suedezi, englezi şi danezi, au petrecut o perioadă de neuitat, în care au realizat legături strânse, chiar dacă sunt de diferite naţionalităţi şi confesiuni. Aceste legături au fost împlinite şi datorită semnării actului de prietenie între Reşiţa şi oraşul italian Loreto. "Nu trebuie să fim trişti pentru că se termină, ci trebuie să fim fericiţi pentru că a fost, îmi spunea un prieten în ultima zi. Însă mi-a fost greu să cred, pentru că i-am văzut tristeţea în ochi atunci când îmi vorbea, i-am observat zâmbetul abătut şi am realizat că tuturor ne este imposibil să fim fericiţi atunci când părăsim locul de care simţim că aparţinem, când ne despărţim de persoane pe care ştim că nu le vom vedea decât, eventual, peste un an", spune eleva Nicole Dolot despre tabăra ecumenică din Loreto. (Avram Maria)



.jpg)
