Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
Tabără gratuită pentru copii nevoiași
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, opt copii şi tineri din cadrul Departamentului social „Sfântul Ierarh Nicolae” al Centrului social creştin din cadrul Arhiepiscopiei Târgoviştei, alături de însoţitorii lor, se află zilele acestea în vacanţă la Mănăstirea Peştera din județul Dâmbovița. De asemenea, acești tineri de condiție socială modestă au primit în dar de la Înaltpreasfinţitul Mitropolit Nifon şi o tabără la mare, la stațiunea Eforie Nord, cu puţin timp în urmă, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.



.jpg)
