După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Tabără judeţeană de creaţie la Mănăstirea Văleni, Argeş
Tineri de la parohii din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului au participat în perioada 17-19 august la tabăra judeţeană de creaţie de la Mănăstirea Văleni, jud. Argeş, informează Biroul de presă al eparhiei. În mijlocul lor a fost şi Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, care le-a dăruit cărți de rugăciuni. De asemenea, tinerii ucenici au țesut, au pictat și au participat la programul liturgic al mănăstirii. Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic a fost însoţit de arhid. prof. dr. Dumitru Scurtu Codruț, coordonator al Biroului de cateheză și activități cu tineretul, iar activităţile specifice taberei de creaţie au fost coordonate de maici din obştea monahală a Mănăstirii Văleni din comuna Sălătrucu, județul Argeş. Tabăra județeană de creație de la Mănăstirea Văleni a fost organizată prin Sectorul administrativ-bisericesc de Biroul de cateheză și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.



.jpg)
