Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Tabără la Centrul „Sfânta Eugenia” de la Tărlungeni, judeţul Braşov
În cadrul Protopopiatului Brașov, la Centrul socio-cultural „Sfânta Eugenia” din Tărlungeni, în perioada 15-20 iulie, s-a desfășurat tabăra de vară pentru copii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, coordonată și condusă de pr. Nicolae Sebastian Moșoiu, responsabilul centrului.
Conform Mitropoliei Ardealului, pe parcursul celor șase zile, copiii au avut parte de o serie de activități educative și relaxante, pentru că s-au desfășurat sub formă de jocuri.
În fiecare dimineață și seară, copiii au participat la programul de rugăciune în bisericuța ce deservește centrul social, dezvoltarea duhovnicească a participanților fiind principalul obiectiv al organizatorilor.
Au fost organizate ateliere biblice, sportive, pictură pe sticlă, tehnici de supraviețuire, iar copiii s-au bucurat și de o drumeție în Canionul 7 scări și un program distractiv la Paradisul Acvatic Brașov, după cum a transmis Mitropolia Ardealului.
La finalul taberei, copiii s-au spovedit, și-a pregătit fiecare prescura lui în bucătăria centrului socio-cultural, iar în ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul au participat la rânduiala Proscomidiei, aducând fiecare prescură și pomelnic, apoi au susținut răspunsurile la strană la Sfânta Liturghie, împărtășindu-se cu Sfintele Taine.
Tabăra s-a încheiat cu un moment festiv, atunci când după Sfânta Liturghie au fost sfințite icoanele cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos, realizate de copii, au fost înmânate diplome participanților și voluntarilor și au fost felicitați toți cei prezenți pentru frumoasa activitate desfășurată.
În cuvântul său de la finalul activităţilor cu copiii şi tinerii, pr. Nicolae Sebastian Moșoiu a întărit ideea că tabăra religioasă de la Centrul „Sfânta Eugenia” din Tărlungeni a oferit o experiență profundă și transformatoare pentru participanți, combinând învățătura religioasă cu activități recreative și de formare comunitară. Aceste tabere reprezintă un cadru ideal pentru tineri de a-și întări credința, de a învăța valori importante și de a construi relații durabile. Ele oferă un mediu sigur și stimulant în care fiecare participant poate crește spiritual și personal, descoperindu-și potențialul în cadrul comunității de credință, conform coordonatorului taberei, pr. Nicolae Sebastian Moşoiu.



.jpg)
