Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit vineri seara, 20 decembrie, ultimele trei cete de colindători care au adus la Reședința Patriarhală, prin cântări tradiționale,
Tabără pentru tineri la Cluj-Napoca
Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul clujean Mănăştur organizează în perioada 17-20 mai o tabără la Mărişel pentru membrii grupului parohial de tineret. Programul celor trei zile de tabără include activităţi diversificate, precum convorbiri duhovniceşti, rugăciunea de dimineaţă şi seară săvârşite împreună, sarcini de grup pentru o mai bună cunoaştere şi conlucrare între membrii grupului, cântece la chitară şi jocuri de animaţie, drumeţii, foc de tabără, iar duminică, participare la Sfânta Liturghie. Tema taberei este "Credinţa pentru tineri" şi va pune în discuţie subiecte despre "Cum recunoaştem un om credincios", "Ce presupune pentru un tânăr a fi creştin", despre har, credinţa ca şi dar al lui Dumnezeu şi lucrare a omului. În tabără sunt prezenţi şi pr. paroh Dan Hognogi şi pr. prof. Dorin Ielciu, iar activităţile vor fi coordonate de reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi ai Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Cluj. Grupul de tineret de la Biserica "Adormirea Maicii Domnului" se întruneşte săptămânal, începând din 16 ianuarie 2012. Activităţile principale ale serilor de tineret sunt reprezentate din discuţii tematice religioase, vizionarea de filme, prezentări de carte şi ateliere practice.