Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Tabără religioasă la Ic Ponor
Un grup de 45 de copii de la Grădiniţa socială "Acoperământul Maicii Domnului" şi membri ai Fundaţiei "Sfânta Irina" din Turda participă, în perioada 23-29 iulie, la o tabără religioasă în localitatea Ic Ponor, Padiş, judeţul Cluj. Astfel de tabere le organizează în fiecare an grădiniţa socială, pentru ca micuţii să îşi petreacă o perioadă a vacanţei de vară rugându-se şi jucându-se împreună, dar şi pentru a-i iniţia în diferite activităţi educative. Ei participă la rugăciunile de dimineaţă şi seara, acţiuni educative, de recreere, sunt antrenaţi în jocuri sportive, activităţi de lucru manual, abilităţi practice, concursuri de desene şi pictură. La final, cei mai merituoşi vor fi premiaţi.
Mai multe informaţii despre tabăra din acest an ne-a oferit directorul Grădiniţei sociale "Acoperământul Maicii Domnului" din Turda, pr. Dorin Sas: "Împreună cu copiii preşcolari de la grădiniţa socială, am permis accesul în această tabără şi a unor tineri care provin din familii cu dificultăţi materiale şi care nu îşi permit să-şi trimită copiii în aceste tabere, astfel că o parte din membrii înscrişi pe listele de ajutorare ale Fundaţiei "Sfânta Irina" din Turda au venit şi ei în această tabără".
În tabăra de la Ic Ponor, micuţii şi tinerii sunt însoţiţi de doi preoţi, pr. Dorin Sas şi pr. Sebastian Zăhan, două educatoare, un cadru medical şi câţiva părinţi. Excursia este organizată cu susţinerea financiară a Consiliului Judeţean Cluj. (C.N.)