După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Tabăra socială „Bucurie pentru copii speciali“
În perioada 24-26 septembrie 2014, la Schitul „Veşmântul Maicii Domnului“ - Tămand, Arad, a fost organizată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, o tabără socială dedicată copiilor din cadrul Complexului Servicii Sociale Ineu - Casa Bogsig şi a tinerilor din cadrul Centrului de Integrare prin terapie ocupaţională „Tabacovici“ - Arad. Tabăra a fost organizată de Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului în parteneriat cu DGASPC Arad. În cadrul taberei, cei 24 de beneficiari au desfăşurat mai multe activităţi prin grija coordonatorilor de program: preotul misionar Ştefan Groza şi Sorin Roşca - inspector superior DGASPC. În fiecare zi au participat la slujbele săvârşite în biserica schitului, au învăţat mai multe rugăciuni, au citit acastiste, au primit cateheză, s-au spovedit, s-au împărtăşit în cadrul Sfintei Liturghii şi au participat la Taina Sfântului Maslu special săvârşită pentru ei de către un sobor de 5 preoţi. De asemenea, au avut parte şi de activităţi recreative: fotbal, jocuri în aer liber, cântece, au învăţat şi au recitat poezii specifice vârstei. (Pr. Gabriel C. Mariş)



.jpg)
