Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Tabăra tinerilor români şi spanioli
A doua ediţie a "Taberei de Spiritualitate Ortodoxă", organizată de Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei, s-a încheiat la începutul acestei luni. Au participat 23 de copii şi tineri din diferite localităţi spaniole, dar şi din România.
Tabăra, organizată anul acesta la Aneto, în Pirineii Catalani, a reunit tineri români şi spanioli din localităţile Logrońo, Pamplona, Zaragoza, Barcelona, Tarragona, Valencia, Santo Domingo, Vila Real, Lérida. La activităţile desfăşurate în tabără a fost prezent şi Preasfinţitul Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei. "Rugăciunile de dimineaţă şi de seară, ţinute în ermita romanică din secolul al XI-lea, aparţinând satului Aneto, ne-au conferit tuturor echilibrul vieţii duhovniceşti ortodoxe. În cadrul atelierelor am putut constata deosebitele calităţi artistice, culturale şi de perspicacitate ale copiilor şi tinerilor noştri. Atelierul de pictură i-a îndreptat în acest an spre realizarea icoanelor pe sticlă, sub îndrumarea pictorului Haralambie Tiurean din Sibiu, venit special din România pentru a conduce acest atelier. Fiecare participant a realizat o icoană pe care a păstrat-o ca amintire. În cadrul Atelierului de dans popular românesc, profesoara Camelia Şimon i-a învăţat dansuri din zona Sibiului. În cadrul Atelierului de muzică, tinerii au învăţat pricesne ortodoxe, pe care le-au cântat la Liturghia arhierească săvârşită duminică, 1 august. Atelierul de drumeţie şi sport, coordonat de către mrd. Gheorghe Ciprian Marcu, le-a oferit drumeţii montane, jocuri şi competiţii cu participanţii din tabăra catolică. Tinerii au participat şi la Atelierul de limba română, coordonat de către profesoara Camelia Şimon, studiind fragmente din "Amintiri din copilărie" de Ion Creangă şi schiţele "Vizită... " şi "D-l Goe... " de Ion Luca Caragiale", ne-a declarat părintele Daniel Şimon, consilier eparhial în cadrul Sectorului Cultură şi Tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei. La final, copiii mai mari au realizat o scenetă, dând viaţă personajelor creionate cu mult umor şi ironie de Caragiale. Vizite la importante obiective turistice Tinerii participanţi au vizitat localitatea Vall de Boí. Au vizitat mai multe biserici din secolele XI-XII, au vizionat un documentar şi au putut admira exponatele muzeistice din cadrul Centrului de Studii al localităţii Erill la Vall. În localitatea Vielha au vizitat biserica în care se păstrează o parte din celebra statuie a Mântuitorului Hristos, din grupul statuar al Coborârii de pe Cruce, datând din secolul al XI-lea. În seara de 31 iulie au avut loc masa festivă şi festivalul tuturor participanţilor, iar ultima zi a fost dedicată părinţilor, care au participat la Sfânta Liturghie arhierească, iar apoi, la spectacolul pregătit de copii. "Copiii au plecat din Tabăra de Spiritualitate Ortodoxă a Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei plăcut impresionaţi de activităţile derulate şi de obiectivele turistice vizitate, nutrind speranţa că se vor reîntâlni anul viitor", ne-a mai spus părintele consilier Daniel Şimon.