Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Tabăra „Vara adolescenţilor“ la Tismana
În perioada 8-12 iulie, Asociaţia Ortodoxă pentru o Lume Nouă (AOLN), organizează cea de-a VII-a ediţie a taberei „Vara Adolescenţilor“, în Complexul „Sfântul Nicodim“, situat lângă Mănăstirea Tismana, judeţul Gorj. Tabăra este dedicată adolescenţilor cu vârste între 14 şi 18 ani şi este parte a proiectului „Dezvoltare - Autocunoaştere - Consiliere“, derulat de AOLN. Scopul proiectului este de a contribui la dezvoltarea abilităţilor personale ale adolescenţilor - comunicare, socializare, expresie artistică - şi la responsabilizarea lor în relaţia cu prietenii, părinţii, şcoala, comunitatea locală şi Biserica.
Propunând un alt mod de a petrece vacanţa, prin învăţare, dezvoltare personală şi rugăciune, tabăra „Vara Adolescenţilor“ este o încercare de descoperire firească a aproapelui, a sinelui şi a lui Dumnezeu. În cadrul taberei, organizatorii le propun participanţilor ateliere artistice, tematice şi sportive, dez bateri pe diferite teme, întâlniri cu personalităţi ale vieţii publice, drumeţii, jocuri şi pelerinaje la locurile de pe Valea Oltului, încărcate de spiritualitate.
Partenerii proiectului „Dezvoltare - Autocunoaştere - Consiliere“ şi ai taberei „Vara Adolescenţilor“ sunt Mitropolia Ardealului, Arhiepiscopia Sibiului, Asociaţia Internaţională „Fondacio, chrétiens pour le monde“, precum şi persoane fizice şi juridice.



.jpg)
