Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Tabere de formare pentru studenţii teologi craioveni
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova organizează în această perioadă mai multe evenimente interactive. În perioada 3-17 iulie, s-au desfăşurat activităţile proiectului Rose, aşezate sub genericul tradiţional „Artă, cultură, spiritualitate”, iar la mănăstirea gorjeană Lainici are loc o tabără de creație.
Cei peste 50 de participanţi, elevi ai anilor terminali de la Seminarul Teologic „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea, Liceul Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu şi Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, coordonaţi de o echipă dedicată de profesori, au participat la cursuri de „Spiritualitate şi Artă Ortodoxă”, au lucrat în laboratoarele Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Craiova şi au făcut vizite de lucru la mănăstirile Lainici şi Tismana. Activităţile s-au încheiat printr-o vizită la Ansamblul „Brâncuşi” din Târgu Jiu.
De asemenea, în perioada 14-25 iulie, Mănăstirea Lainici găzduieşte activităţile celei de a II-a ediţii a taberei de creaţie artistică de pictură, dedicată exclusiv studenţilor de la secţiile de Arte Vizuale şi Artă Sacră ale Facultăţii de Teologie din Craiova. „Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu și prin grija părintelui stareț Ioachim Pârvulescu, în perioada 14-25 iulie are loc tabăra de creație de la Mănăstirea Lainici a studenților Facultății de Teologie din Craiova, în cadrul simpozionului de artă «Paul Gherasim». Acest eveniment se află la prima ediție și se bucură de energia creativă a unui număr de zece studenți de la secțiile de Arte Plastice. Tinerii studenți entuziasmați de acest proiect beneficiază de un peisaj deosebit, fiind inspirați de varietatea naturală oferită de parcul național «Defileul Jiului». De asemenea, și de posibilitatea de a studia pictura în frescă de factură post-brâncovenească a vechii biserici, dar și originalitatea maestrului Grigore Popescu-Muscel, care a zugrăvit biserica nouă din incinta mănăstirii Lainici. Tabăra de creație a beneficiat și de vizite la Muzeul de Artă din Târgu Jiu, Ansamblul «Constantin Brâncuși» și la Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara. Viitorii artiști au avut ocazia să interacționeze cu pictori experimentați precum maestrul Vasile Pintea, care se află în această perioadă în același spațiu, fiind o prezență remarcabilă și oferind o energie artistică copleșitoare. Atelierele de creație au ca obiectiv realizarea unui spectru variat de lucrări, studii în plein-air, portret, dar și o cercetare a picturii bisericești, care va culmina cu zugrăvirea unor icoane inspirate din fondul artistic al ansamblului monastic de la Lainici. Pe lângă căutările la nivel artistic, studenții Facultății de Teologie din Craiova, secția Arte Vizuale, se remarcă printr-o prezență constantă la sfintele slujbe care întăresc râvna lor spre a face ceea ce este bun și plăcut, spre slava lui Dumnezeu”, a explicat diac. asist. univ. drd. Constantin Semenov, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova.