Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Tabere de vară organizate de ASCOR Iaşi
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi organizează în perioada vacanţei de vară o serie de tabere de muncă şi rugăciune pentru studenţi. Taberele urmăresc cunoaşterea sufletului, aflarea răspunsurilor la întrebări care frământă şi reculegerea în linişte.
În perioada 1-8 august 2011, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români va organiza în satul Filioara, comuna Agapia din judeţul Neamţ, tabăra mixtă "Dăruind vei dobândi". Voluntarii acestei tabere vor participa între 25-27 iulie la un seminar interactiv pentru pregătire. Cei 15 membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români şi ai Asociaţiei Tineretului Ortodox Român, studenţi sau absolvenţi, vor fi organizaţi în trei echipe: echipa sanitarilor, echipa gospodarilor şi echipa educatorilor. Tabăra urmăreşte îmbunătăţirea coeziunii sociale, coresponsabilizarea membrilor comunităţii, creşterea iniţiativelor de cooperare instituţională la nivel local, desfăşurarea unor activităţi de promovare a valorilor creştine sub îndrumarea părintelui paroh Dumitru Irina şi prin colaborarea cu personalul didactic al şcolii din localitate. Obiectivele acestui proiect sunt: efectuarea de activităţi educative în format interactiv cu elevii claselor I-VIII (pictură, istorie şi geografie, cântare corală, limba engleză şi franceză, religie, lucru manual - realizarea de cruciuliţe şi metanii), organizarea de cercuri de discuţie tematice cu tinerii din localitate pentru a promova valorile creştine şi a antrena tinerii în viaţa comunităţii, oferirea de asistenţă medicală membrilor comunităţii (asigurată de studenţii medicinişti şi studenţii de la asistenţă socială), oferirea de asistenţă bătrânilor cu situaţie defavorizată din comunitate în activităţile gospodăreşti. În perioada 10-16 august 2011, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români va organiza tabăra mixtă de muncă şi rugăciune de la Mănăstirea Groşi, aflată în Neamţ. Activităţile acestei tabere vor cuprinde participare la Sfânta Liturghie, rugăciune în comun, drumeţie până la Mănăstirea Râşca din apropiere, vizionare de film, seri culturale şi duhovniceşti (discuţii pe diferite teme). Ultima tabără doar pentru fete va avea loc în perioada 5-11 septembrie la Mănăstirea Secrieş din judeţul Suceava.