Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Taina Sfântului Maslu în Episcopia Severinului
Biroul de asistenţă socială al Episcopiei Severinului şi Strehaiei organizează în perioada Postului Sfintelor Paşti Taina Sfântului Maslu pentru credincioşii bolnavi din eparhie. În acest sens au fost alese următoarele locaţii: Spitalul Judeţean Mehedinţi, Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, Centrul de Neuro-psihiatrie Infantilă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi şi Complexul de Servicii de Asistenţă Socială Strehaia. (Cătălin Cernătescu)



.jpg)
