În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Taina Sfântului Maslu la Şcoala Dobra, Hunedoara
La Şcoala Gimnazială din Dobra, judeţul Hunedoara, un sobor de preoţi a oficiat Tainei Sfântului Maslu pentru elevii, cadrele didactice şi personalul nedidactic din şcoală. După orele de curs, mai mult de 80 de elevi au participat, împreună cu directorul, profesorii şi ceilalţi angajaţi ai acestei unităţi de învăţământ la Taina Sfântului Maslu, săvărşită într-o sală de clasă de către un sobor alcătuit din pr. Emanuel Inişca de la Parohia Dobra, pr. Mihai Mariţa de la Parohia Lăpuşnic, pr. Victor Şuiaga de la Parohia Roşcani şi pr. Radu Trifon, consilier pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul în Episcopia Devei şi Hunedoarei.
La finalul slujbei, pr. Inişca Emanuel a mulţumit conducerii şcolii pentru grija faţă de elevi. Pr. Radu Trifon a vorbit elevilor despre dragostea lui Dumnezeu pentru copii, despre învăţătura creştină care se primeşte la ora de religie, dar se desăvârşeşte în Biserică şi despre necesitatea participării atât la ora de religie cât şi la Sfânta Biserică în egală măsură, iar la final a împărţit iconiţe tuturor copiilor. (Prof. Mircea Baba)