Luni, 31 august 2026, cu prilejul Zilei Limbii Române, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a participat la manifestările organizate de Primăria municipiului Cahul pentru celebrarea limbii ro
Tânăra parohie Boboc-Gară şi-a serbat hramul
De sărbătoarea Pogorârea Duhului Sfânt a fost hram şi la biserica Parohiei Boboc-Gară, din judeţul Buzău. Construcţia bisericii a început în anul 1997 şi a fost sfinţită pe 18 aprilie 2004, de către IPS Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. La aceeaşi dată a avut loc şi numirea preotului paroh în persoana părintelui Ioan Daniel Matei. Pictura bisericii a fost realizată în anii 2002-2003 în tehnica "fresco" de către pictorul Nicolae Preda din Craiova, iar catapeteasma a fost donată de Parohia Bobocu. Mobilierul bisericii, precum şi obiectele de cult provin din donaţii ale credincioşilor din cel două parohii, Bobocu şi Boboc-Gară. Săptămânal, după săvârşirea slujbei, copiii participă şi la ora de cateheză rânduită, unde îşi aprofundează cunoştinţele învăţate la ora de religie.



.jpg)
