În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Târg de carte în scop caritabil organizat de ASCOR Cluj
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Cluj-Napoca, organizează un târg de carte duminică, 16 ianuarie, la subsolul Bisericii Studenților din campusul universitar Hasdeu. Evenimentul este unul caritabil, având ca generic îndemnul: „Pentru că lectura este o formă a fericirii, te invităm să contribui și tu la fericirea cuiva în cadrul târgului de carte”, conform organizatorilor.
„Alegi din bibliotecă o carte pe care ai citit-o și ți-a plăcut, treci în tabel numele tău și numele cărții, apoi o aduci până sâmbătă (15 ianuarie) la subsolul bisericuței. Târgul de carte va avea loc duminică, după Sfânta Liturghie”, anunţă ASCOR Cluj-Napoca.
Banii colectați în urma evenimentului vor fi folosiți pentru susținerea bursei „Sfântul Vasile cel Mare”, înființată în memoria activității social-filantropice a vrednicului de pomenire Episcop Vasile Flueraş.
Bursa a fost anunțată de ASCOR Cluj la aproximativ o lună de la plecarea la Domnul a Preasfinţitului Părinte Vasile Flueraş și are ca obiectiv principal ajutorarea tinerilor care întâmpină dificultăți în continuarea sau finalizarea studiilor. Acest program de burse poate fi susţinut şi prin donaţii în contul asociației: RO40BTRLRONCRT0297146603, titular: Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Cluj, Banca Transilvania, Cluj-Napoca.



.jpg)
