Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Târg de carte la Alba Iulia
La Alba Iulia s-a desfăşurat, în perioada 6-8 mai, cea de-a patra ediţie a Târgului de Carte intitulat "Alba Transilvana", organizat de către Consiliul Judeţean Alba, Biblioteca Judeţeană "Lucian Blaga" şi Uniunea Scriitorilor din România, filiala Alba-Hunedoara. Pavilionul expoziţional situat în Parcul Cetate din Alba Iulia a găzduit acest târg de carte, la care a fost prezentă şi Editura Reîntregirea a Centrului Arhiepiscopal Ortodox din Alba Iulia cu un stand de carte. (M.M.)



.jpg)
