Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Târnosire de biserică în Arhiepiscopia Râmnicului
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârşit duminică slujba de târnosire a bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Cuvios Macarie cel Mare” a Parohiei Obislavu din judeţul Vâlcea. Cei care au sprijinit lucrările efectuate la sfântul lăcaş au primit din partea ierarhului distincţii de vrednicie.
Credincioşi din satul Obislavu, comuna Grădiştea, judeţul Vâlcea şi din localităţile învecinate au participat în Duminica Vindecării slăbănogului de la Vitezda la un eveniment istoric din viaţa micuţei parohii vâlcene. După ample lucrări de restaurare, biserica parohială a primit veşmântul harului prin slujba de târnosire săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, se arată pe site-ul arhiepiscopiaramnicului.ro.
După săvârşirea slujbei de sfinţire a bisericii, chiriarhul Râmnicului a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de vară amenajat în apropierea bisericii, în timp ce credincioşii prezenţi au putut trece prin Sfântul Altar pentru a se închina la Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie aşezate pe prestolul nou sfinţit.
În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a tâlcuit pasajul evanghelic al vindecării slăbănogului, arătând faptul că Dumnezeu ascultă rugăciunea stăruitoare făcută cu răbdare: „Dumnezeu, în bunătatea Sa, împlinește întotdeauna cererea celui care stăruie în rugăciune, a celui care își așază nădejdea în milostivirea Sa, iar bogăția darurilor împărtășite este mai presus de orice gest al semenilor. Cunoscând suferința celui bolnav, pocăința sinceră și dorința de vindecare, Domnul vine în întâmpinarea acestuia. Cel bolnav este întrebat dacă dorește să fie vindecat pentru a stârni o dorinţă crescândă şi o rugăminte sârguincioasă. În acest fel, tămăduirea se descoperă a fi o manifestare a puterii dumnezeiești a lui Hristos, Care singur înfăptuiește acest act, nemaifiind nevoie de tulburarea apei din scăldătoare. Nu doar o ameliorare a stării bolnăvicioase a adus Domnul Hristos în viața acestui om, care a fost bolnav timp de treizeci și opt de ani, ci o tămăduire deplină, care i-a dat posibilitatea de a merge singur. Cel vindecat devine un mărturisitor al Domnului în comunitatea scandalizată că această vindecare a fost săvârșită într-o zi de sâmbătă. El începe o viață nouă după întâlnirea cu Mântuitorul Hristos”.
La finalul Sfintei Liturghii, chiriarhul Râmnicului l-a hirotesit în treapta de iconom stavrofor pe părintele paroh Florin Popescu și a oferit diplome de vrednicie celor care au sprijinit lucrările de restaurare a lăcașului de cult.