Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Târnosirea bisericii din Botiza
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a târnosit biserica cu hramul „Tuturor Sfinţilor” din Parohia Botiza, Protopopiatul Vişeu şi a săvârşit Sfânta Liturghie la un Altar special amenajat în curtea bisericii.
![]()
Cu ocazia târnosirii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a dat şi cel de-al doilea hram sfântului lăcaş de închinare, „Sfinţii Martiri Brâncoveni”. Ierarhul a binecuvântat şi noua sală socială a parohiei, care a primit numele „Justinian Arhiepiscopul”. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, condus de arhid. Adrian Dobreanu.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin le-a adresat un cuvânt de învăţătură credincioşilor, vorbind despre sfinţii lui Dumnezeu, despre lucrarea şi puterea Duhului Sfânt. Pentru lucrările care s-au făcut la sfântul lăcaş de închinare, preotul paroh Sorin Ioan Ferenţ a primit Ordinul „Justinian Arhiepiscopul”, iar preotul coslujitor Ioan Pop a fost hirotesit stavrofor. Au mai primit distincţii Consiliul parohial, primarul Florea Poienar şi alţi binefăcători. Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a primit din partea preoţilor şi credincioşilor o icoană a Tuturor Sfinţilor.



.jpg)
