Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Târnosirea bisericii din Parohia Hădărău, Protopopiatul Câmpeni
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit în Duminica a 7-a după Paşti slujba de târnosire a Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” și „Intrarea Domnului în Ierusalim”, apoi a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Hădărău, Protopopiatul Câmpeni.
Adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Viața veșnică despre care vorbește Hristos în Evanghelia de astăzi nu începe după moarte, ci în clipa unirii noastre cu Hristos. Ea începe pe pământ și continuă aici, dacă suntem în comuniune intimă și iubitoare cu Domnul nostru. (…) Pentru cel dreptcredincios și evlavios, cerul veșnic începe de aici, de pe pământ. Iată de ce se cuvine să ne angajăm în lupta cea bună”.
Diaconul Gheorghe Mic a fost hirotonit preot pentru Parohia Heria, Protopopiatul Aiud. Parohul Petru Țârău a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar ostenitorii și binefăcătorii bisericii au primit din partea ierarhului diplome de aleasă cinstire.
De praznicul Înălțării Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a liturghisit în municipiul Reghin, în Parohia „Înălțarea Domnului”, unde a pomenit şi eroii neamului la monumentul din curtea bisericii.