Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Târnosirea bisericii din Parohia Romita, Sălaj
Credincioșii din parohia sălăjeană Romita au participat la slujba de târnosire a lăcaşului de cult cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Înălțarea Sfintei Cruci” din localitate, în Duminica a 11-a după Rusalii, 5 septembrie.
Biserica a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, în prezența a numeroși credincioși. După sfințirea lăcașului de cult, cei doi ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie, iar din sobor au făcut parte peste 25 de preoți și arhidiaconi. În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu l-a felicitat pe preotul paroh Dorinel-Liviuț Crecan pentru întreaga activitate desfășurată.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a oferit preotului paroh Dorinel-Liviuţ Crecan „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție bisericească a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, pentru activitatea administrativ-gospodărească și pastoral-misionară. Preotul paroh a mulțumit celor doi ierarhi pentru prezență și le-a dăruit câte o icoană.
Preasfințitul Părinte Episcop Petroniu i-a oferit lui Ion-Radu Seicean, medic primar în chirurgie generală și unul dintre donatorii principali, distincţia „Crucea Sălăjană”, în semn de apreciere pentru ajutorul acordat bisericii. Au fost oferite și diplome de apreciere celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor la lăcașul de cult.
Piatra de temelie a bisericii s-a sfinţit în 8 august 2004, fiind iniţiate lucrările de edificare a lăcașului de cult, sub coordonarea pr. Florin Moldovan. Din anul 2019, sub păstorirea pr. Dorinel-Liviuț Crecan s-au făcut mai multe lucrări, în interior şi la exterior. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.



.jpg)
