Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Târnosirea Bisericii „Sfânta Treime” și „Sfinții Trei Ierarhi” din Dej
În Duminica a 9-a după Rusalii, 22 august, a avut loc slujba de târnosire a bisericii cu hramurile „Sfânta Treime” și „Sfinții Trei Ierarhi” din cartierul dejean Dealul Florilor, după 26 de ani de la punerea pietrei de temelie.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, au săvârșit slujba de târnosire a lăcaşului de cult din Dej. Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a felicitat comunitatea parohială pentru strădania de a ridica această ctitorie, iar preotului paroh Teodor Mureșan i-a acordat „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
În continuare, la un altar special amenajat în fața lăcașului de cult, cei trei ierarhi au săvârşit Sfânta Liturghie, iar Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a spus credincioșilor că, „acolo unde se află Mântuitorul Hristos, viața noastră nu este niciodată în pericol”.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Eufonia”, dirijat de arhid. Cristian Deneș. La chinonic, interpreții de muzică populară Ioana Breda Morar, Ioan Dordoi și Felix Gălan, Carmen Timiș și Florin Ioan Matroș au interpretat mai multe pricesne.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un gând duhovnicesc și i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în edificarea bisericii.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă desfășurată în parohie, precum și pentru edificarea a trei biserici, din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei i-a oferit preotului paroh Teodor Mureșan „Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române. Totodată, ierarhul i-a acordat preotului coslujitor Ioan Câmpean Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici, iar primarului orașului Dej, Costan Morar, i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni. De asemenea, membrii Comitetului și Consiliului parohial, precum și alți binefăcători, au primit distincții și diplome de aleasă cinstire.
Preotul paroh Teodor Mureșan a mulțumit ierarhilor, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor care au ajutat la edificarea lăcașului de cult. În semn de prețuire, celor trei ierarhi le-a oferit o icoană cu hramurile bisericii.