Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Târnosirea noii biserici a Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Strungari, Alba
La praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, 29 august, în Duminica a 10-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Strungari, judeţul Alba, unde a săvârşit slujba de târnosire a noii biserici, apoi a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură. La final, maica stareță Dositeea Protopopescu a fost hirotesită stavroforă.
Adresându-se celor prezenți, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu a spus: „Credința în Dumnezeu ne este folositoare și este absolut necesară pentru creștini. De ea depinde nu numai fericirea vieții viitoare, ci și bunăstarea vieții de acum; depinde nu numai binele fiecăruia în parte, ci și prosperitatea societății noastre contemporane. Credința în Dumnezeu ne eliberează de obsesii, de resentimente și de temeri, încât existența noastră pământească devine agreabilă, plină de sens și perspectivă. Omul credincios dobândește o sensibilitate delicată pentru tot ce este frumos și bun, nobil și sfânt”.
Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Strungari a fost înființată în anul 1990, însă viața de obște de aici a început în jurul anului 1900. Noua biserică a mănăstirii a fost edificată începând cu anul 2011. Între anii 2015 şi 2018, lăcașul a fost pictat în tehnica fresco de către pictorul bisericesc Alexandru Nicolau și echipa sa.