După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Târnosirea paraclisului mănăstirii tulcene Dinogeția
Duminică, 20 octombrie, a fost o zi înălțătoare și binecuvântată pentru Mănăstirea Dinogeția, județul Tulcea, unul dintre cele mai noi așezăminte monahale din Episcopia Tulcii.
Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de slujitori de la mănăstiri și din parohiile învecinate, a oficiat slujba de târnosire a paraclisului mănăstirii, ocrotit de către Sfântul Siluan Athonitul.
Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica mare a mănăstirii. La slujbă au participat numeroși credincioși din județul Tulcea, dar și din împrejurimi, care s-au putut bucura de un asemenea eveniment, care aduce o nouă împlinire sufletească atât slujitorilor mănăstirii, cât și ctitorilor, pictorului, precum și tuturor credincioșilor care pășesc pragul mănăstirii.
Paraclisul mănăstirii a fost construit în ultimii ani, fiind ctitorit de către familia Radu din Galați și pictat de către Ștefan Croitoru tot din Galați, iar mobilierul fiind sculptat de către Niculescu Pamfil din Pogoanele, județul Buzău.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a tâlcuit Evanghelia duminicii, vorbind despre vindecarea sufletească și trupească și puterea lui Dumnezeu asupra vrăjmașului.



.jpg)
