Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara a fost împodobită, de praznicul Nașterii Domnului, 25 decembrie, de prezența miilor de credincioși bănățeni, care au participat la Sfânta
Te Deum la 23 de ani de Radio Renașterea la Mănăstirea Florești
Duminică, 1 mai, Radio Renașterea a împlinit 23 de ani de la prima emisie. Radioul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost înfiinţat în anul 1999, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania.
Cu acest prilej, sâmbătă, 30 aprilie, în biserica Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit o slujbă de Te Deum, i-a felicitat pe toți misionarii acestui post de radio și i-a îndemnat să slujească în continuare cu responsabilitate, explicând că ceea ce fac este o misiune foarte importantă.
Directorul postului de Radio Renașterea, arhid. Dan Grigore Văscu, a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și pentru părintească purtare de grijă față de toți angajații radioului, iar stareței Mănăstirii Florești, stavrofora Teodora Câmpan, pentru ospitalitate.
Pentru cei 20 de ani de activitate în cadrul radioului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei l-a hirotesit stravrofor pe pr. Cosmin Vele, redactor și realizator de emisiuni din anul 2002 până în prezent. Andreea Pâgleșan, redactor și realizator de emisiuni, a fost distinsă cu Ordinul „Mihai Vodă”, pentru cei 14 ani de activitate.
În cimitirul mănăstirii, ierarhul a oficiat o slujbă de pomenire pentru maica Gabriela Nemeș, trecută la cele veșnice în 29 februarie 2020. Aceasta a fost director Radio Renașterea, în anii 2001-2012, și director al Muzeului Mitropoliei Clujului, în perioada 2012-2018. De asemenea, a fost pomenită și lect. univ. dr. Paula Bud, colaboratoare a postului de radio și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la catedra de Vechiul Testament. Aceasta a trecut la Domnul în data de 2 mai 2017. Un scurt cuvânt evocator despre maica Gabriela Nemeș și lect. dr. Paula Bud a rostit pr. prof. dr. Ioan Chirilă, titularul catedrei de Vechiul Testament din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.