În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Teatru radiofonic închinat Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica
O piesă de teatru radiofonic închinată Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica este una dintre noutăţile editoriale apărute la Editura „Praxis” a Arhiepiscopiei Râmnicului. CD-ul audio „Călugărul fără de arginți” a fost realizat pe scenariul doamnei Ina Sterescu. „Proiectul spiritual-cultural își propune să cultive în sufletele ascultătorilor evlavia și admirația față de valorile creștine. Proiectul radiofonic confirmă faptul că lucrarea misionară de propovăduire a cuvântului Evangheliei și a valorilor Ortodoxiei poate fi realizată prin diferite mijloace, iar diversitatea formelor împlinește de fapt și o necesitate de ordin pastoral în contextul în care informația se transmite din ce în ce mai mult prin canale media (radio, televiziune), ele însele tinzând să devină clasice în societatea informațională de azi. CD-ul apare, așadar, și ca o invitație de a cunoaște chipul duhovnicesc al unui sfânt ierarh într-o ambianță relaxantă, însă, deopotrivă, este un mijloc pastoral și didactic eficient în activitatea misionară a oricărui catehet”, a precizat pr. Constantin Olariu, de la Arhiepiscopia Râmnicului. În acest proiect spiritual-cultural sunt implicaţi actori precum Marian Râlea, Adrian Păduraru, Valentin Teodosiu, George Ivașcu, Silviu Biriș, Vlad Logigan, Dan Aștilean, Alin Ionescu, Daniela Nane, Adrian Ciobanu, Marius Chivu, Andrei Runcanu, Luminița Erga Teodosiu, de la Teatrul Național București și de la alte teatre bucureștene.