De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Tineri din Ceraşu, judeţul Prahova, au donat sânge
Mai mulți tineri din Parohia Ceraşu, judeţul Prahova, însoţiţi de preotul lor paroh, au răspuns îndemnului Patriarhiei Române de a dona sânge, în contextul lipsei stocurilor necesare din unităţile medicale şi centrele de transfuzie din ţară.
„La iniţiativa Patriarhiei Române, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în mod deosebit, şi având în vedere criza acută de sânge care se manifestă în special în Capitală, împreună cu un grup de tineri inimoşi din Parohia Ceraşu, Protoieria Vălenii de Munte, judeţul Prahova, am organizat această acţiune de donare de sânge la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Am ales acest spital pentru că, pe de o parte, aici sunt direcţionate majoritatea cazurilor grave de accidente, de tragedii care se întâmplă, dar pe de altă parte şi pentru un motiv de suflet. La Spitalul de Urgenţă Floreasca, în urmă cu 25 de ani, când sistemul nostru de transport către spitale era destul de rudimentar, foarte mulţi enoriaşi ai parohiei noastre au fost transportaţi în mod gratuit la spital, unde au beneficiat de tratament şi de intervenţii chirurgicale, legându-se în acest fel o frumoasă prietenie între doctori, asistente şi întreg personalul medical de aici şi Parohia Ceraşu din Prahova. Încă de la primele ore ale dimineţii, un grup de 10 persoane care plecau în vacanţă la mare a răspuns apelului nostru şi a venit special în Capitală pentru a dona sânge. Iniţiativa nu este prima de acest gen şi nici ultima, eu însumi fiind donator de sânge din anul 1984, adică de 33 de ani”, a precizat părintele Florin Boţîrcă, parohul bisericii din Ceraşu, Protoieria Vălenii de Munte.
Deplasarea tinerilor a fost susţinută financiar de către parohie, iar tinerii voluntari au renunţat la tichetele de masă cuvenite, în favoarea persoanelor nevoiaşe.