În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Tinerii din ASCOR Bacău au colindat la catedrala din Roman
Luni, 18 decembrie, tinerii voluntari din ASCOR Bacău l-au colindat pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.
Tinerii din ASCOR Bacău au adus vestea Nașterii Domnului Iisus Hristos și la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Astfel, 50 dintre membrii organizației s-au bucurat de întâlnirea cu ierarhul lor. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a mulțumit tinerilor pentru vizita făcută, precum și pentru lucrarea misionară, socială și de tineret desfășurată în anul 2023. Cei prezenți au fost îndemnați să aducă vestea Nașterii Domnului și la cei aflați în suferință, ierarhul explicându-le importanța și dimensiunea misionară a colindului ortodox.
La final, colindătorii au primit un dar din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și au fost încurajați să continue întreaga lucrare pentru tineri și în anul 2024.



.jpg)
