În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Trei arhierei la hramul Mănăstirii Ceahlău
Ieri, în ziua când Biserica noastră a prăznuit Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, în jur de 1.000 de pelerini din toată țara, parcurgând fie traseul dinspre stațiunea Durău, fie dinspre cabana Stănile, au urcat pe vârful Ceahlăului pentru a participa la
hramul Mănăstirii `Schimbarea la Față”.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Și în acest an, așezarea monahală de la altitudinea de 1.800 m a devenit, preț de câteva ore, cât au durat urcușul și Sfânta Liturghie arhierească, un Tabor al credinței și al nevoinței duhovnicești.
Numeroşi pelerini au ajuns la mănăstirea de pe Ceahlău încă de miercuri seara și au participat la slujba Privegherii, iar peste noapte cei mai mulți au dormit în corturi. Joi, în ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către cei trei ierarhi, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, pe o scenă amplasată în apropierea bisericii. Din soborul de slujitori au făcut parte: protosinghelul Casian Florea, stareţul Mănăstirii Ceahlău, stareţi de la mănăstirile nemţene, părinţi protopopi şi preoţi din Arhiepiscopia Iașilor. Slujba a debutat cu rugăciunea de dezlegare săvârșită de PS Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, precum și de membrii Asociației Tineretul Ortodox Român.
Cuvântul de învățătură a fost rostit înainte de împărtășirea credincioșilor, de către PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. „Cum am putea să exprimăm în cuvinte, fie ele și duhovnicești, această măreție pe care o vedem împrejurul nostru? Suntem pe muntele Ceahlău, care este cu adevărat «un uriaș cu fruntea în soare, de strajă țării noastre pus». Urcând de la primele ore ale dimineții împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, care ne-a făcut bucuria să fim prezenți la acest praznic împărătesc, mă gândeam la cei trei apostoli - Iacov, Petru și Ioan, care au fost aleși să fie părtași la Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos. Și acum, Mântuitorul Însuși este Cel care este în mijlocul nostru, așa după cum mărturisim tot timpul, «Hristos în mijlocul nostru. Este și va fi». Toți pelerinii prezenți la hramul Mănăstirii Ceahlău sunt, metaforic vorbind, asemenea celor care stăteau la poalele Taborului, contemplând Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus PS Părinte Ambrozie în cuvântul de învățătură.
IPS Mitropolit Teofan s-a referit la necesitatea dobândirii păcii lăuntrice: „Ne-am bucurat de frumusețea muntelui, dar și de faptul că toți credincioșii prezenți au fost, parcă mai mult decât în alți ani, într-o stare lăuntrică de pace, de liniște. Puțin câte puțin, parcă începem să înțelegem taina acestei zile și liniștea sihaștrilor de altădată și de acum. Trebuie să rămânem statornici cuvântului Sfântului Serafim de Sarov: «Mântuiește-te pe tine însuți și mulți se vor mântui în jurul tău»”.
La sfârșitul slujbei, după împărtășirea credincioșilor cu Sfintele Taine, protos. Casian Florea, stareţul Mănăstirii Ceahlău, a mulţumit pentru slujire ierarhilor și soborului, iar credincioşilor pentru prezență.