Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Trei biserici din judeţul Botoşani au primit veşmântul sfinţirii

Trei biserici din judeţul Botoşani au primit veşmântul sfinţirii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Constantin Ciofu - 10 Octombrie 2011

La sfârşitul săptămânii trecute, trei biserici din judeţul Botoşani au fost sfinţite. La aceste slujbe, care au fost urmate de Sfânta Liturghie, au participat sute de credincioşi, deşi vremea a fost ploioasă, iar temperaturile scăzute.

Biserica cu hramurile "Izvorul Tămăduirii" şi "Sfântul Ierarh Spiridon" din incinta Căminului de Bătrâni Leorda, Protopopiatul Dorohoi, a fost târnosită ieri de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Deşi vremea a fost ploioasă şi rece, preoţii şi credincioşii din mai multe parohii ale judeţului Botoşani şi din alte zone ale ţării au venit la acest eveniment solemn. La sfârşitul Sfintei Liturghii, săvârşită pe un podium special amenajat, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre semnificaţiile textelor (Apostol şi Sfânta Evanghelie) citite în timpul slujbei. Părintele Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, a amintit că piatra de temelie a bisericii sfinţite a fost pusă în anul 2002 de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar lucrările propriu-zise au fost demarate doi ani mai târziu. "În jurul acestui sfânt lăcaş nu este parohie, iar părintele Mihai Popa, misionar de caritate în cadrul Căminului de Bătrâni Leorda, nu a avut enoriaşi care să-l ajute la aceste lucrări. Construcţia bisericii s-a realizat prin osârdia părintelui misionar Mihai Popa, ajutat fiind de preoţi, prieteni sau credincioşi", a spus pr. protopop Stelian Ciurciun. Părintele misionar Mihai Popa şi-a îndreptat gândul de recunoştinţă faţă de "oamenii de bună credinţă" din toată ţara, care au contribuit la ridicarea Bisericii "Sfântul Ierarh Spiridon" a Căminului de Bătrâni Leorda. "Prin sfinţirea oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, acest sfânt lăcaş a devenit poartă către cer, care are menirea să mântuiască sufletele oamenilor", a accentuat pr. Mihai Popa.

Sfinţirea bisericii parohiei Manoleşti Vale, Protopopiatul Botoşani

Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan a sfinţit sâmbătă, 8 octombrie, Biserica "Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul" din parohia Manoleşti Vale, Protopopiatul Botoşani. Pe o scenă amenajată în curtea sfântului lăcaş a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Înalt Preasfinţia Sa, alături de un sobor de 30 de preoţi şi diaconi. Cei peste 500 de credincioşi prezenţi s-au rugat în timpul celor două slujbe după ce s-au închinat în sfântul altar. La final, părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoşani, a remarcat că Dumnezeu a rânduit ca în ziua sfinţirii Bisericii "Sfântul Ilie" din Manoleşti Vale să reverse ploaie, după aproape trei luni de secetă. Înalt Preasfinţitul Teofan a amintit în cuvântul rostit că lui Dumnezeu Îi mulţumim prin faptul că păstrăm dreapta credinţă ortodoxă. "Acesta este cel mai mare dar pe care Hristos, prin sfinţii apostoli, prin mucenici, prin pustnici, prin vrednicii preoţi de parohie şi prin creştinii adevăraţi din parohii, îl aşază în faţa noastră. Credinţa adevărată este manifestată prin post, prin rugăciune, prin naşterea de prunci, prin zidirea de mănăstiri şi biserici, prin dragoste de neam şi de ţară", a explicat IPS Teofan. Părintele paroh Mihai Marian Macuc a amintit că ideea construirii unei biserici în parohia Manoleşti Vale a aparţinut încă din anii â70 vrednicului de pomenire preot Toader Irimia. "Părintele Toader Irimia, fost paroh al parohiei Pacea, a adus aici câteva pietre mari cu gândul de a ridica un sfânt lăcaş. Între timp a fost donat terenul pentru biserică de doamna Maria Călin", a explicat pr. paroh. În continuare au fost acordate ranguri bisericeşti celor patru preoţi care au coordonat sau sprijinit lucrările. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a citit la finalul Sfintei Liturghii o rugăciune de dezlegare. Construcţia lăcaşului de închinăciune din Manoleşti Vale s-a realizat prin contribuţia credincioşilor şi prin strădania părintelui Daniel Baciu (întocmirea actelor şi turnarea temeliei), a părintelui Ciprian Scântei (ridicarea bisericii până la acoperiş), a părintelui Vladimir Orlovschi (realizarea bolţilor, finisarea exteriorului şi pregătirea pentru pictură), şi a părintelui paroh Mihai Marian Macuc (pictarea, înfrumuseţarea şi dotarea bisericii cu obiecte necesare desfăşurării sfintelor slujbe). Mare parte a materialelor de construcţii au fost obţinute prin jertfa părintelui Marcel Bizubac de la parohia Valea Arini, judeţul Neamţ.

Resfinţire de biserică la Unţeni, Protopopiatul Săveni

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a resfinţit ieri Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Unţeni, Protopopiatul Săveni. Programul liturgic a continuat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfinţia Sa, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Sfântul lăcaş a fost ridicat în anul 1878 de familia boierului Cosmovici (Constantin, Eufrosina şi fiul lor, Vasile). Lucrările de restaurare şi reconsolidare la acest lăcaş de închinăciune au început în urmă cu zece ani, atât la interior, cât şi la exterior. "S-a realizat pictura în tehnica frescă în stilul neobizantin, s-a înlocuit pardoseala, s-au montat geamuri termopan, s-au înlocuit uşile de acces, s-a realizat un sistem dublu de încălzire (sobe şi centrală termică), au fost restaurate policandrele existente, s-au cumpărat obiecte de cult. Curtea bisericii a fost betonată, împrejmuindu-se cu gard şi porţi noi. S-au mai construit o casă praznicală, lumânărarul şi o fântână. Concomitent s-a ridicat casa parohială", a amintit pr. paroh Constantin Dolhăscu.