Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Trei puncte ale misiunii de arhiepiscop, în atenţia PS Irineu Pop
Preasfinţitul Irineu Pop, noul Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Alba Iuliei a declarat că va acorda o atenţie deosebită slujirii pe care păstorii sufleteşti o desfăşoară. "Voi căuta să-i determin a avea cât mai multă râvnă pastorală şi un dinamism entuziast. Apoi, voi avea grijă de şcolile teologice şi de promovarea culturii. Cultura nu va fi neglijată pentru că ştim că ea are rădăcinile în cultul liturgic. În al treilea rând, o atenţie deosebită voi acorda asistenţei sociale şi carităţii creştine", a spus ieri Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, după ce a fost ales arhiepiscop al Alba Iuliei, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ceremonia de întronizare a noului arhiepiscop al Alba Iuliei va avea loc, duminică, 5 iunie, în Catedrala Reîntregirii din municipiul Alba Iulia.



.jpg)
