Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Trei zile de comuniune şi bucurie la Lem
Duminică, 6 mai, s-a încheiat la Lem, în Peninsula Iutlanda din Danemarca, întâlnirea generală a tinerilor români ortodocşi din ţările scandinave, eveniment organizat de Centrul de tineret "Sfântul Voievod Ştefan cel Mare" al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Tema de anul acesta a fost "Tinereţea care alină. Grija tinerilor faţă de cei aflaţi în suferinţă".
Timp de trei zile, tineri din cele trei ţări scandinave, Suedia, Danemarca şi Norvegia, au participat la un intens program liturgic, dar şi la diverse activităţi recreative. "În fiecare zi s-au săvârşit sfintele slujbe precum Utrenia şi Sfânta Liturghie. Am săvârşit Taina Sfântului Maslu, la care au participat şi alţi credincioşi, care s-au rugat împreună cu tinerii. După Sfânta Liturghie şi gustarea de dimineaţă au avut loc cuvântări şi dialoguri pe marginea temei. Astfel, fiecare a avut prilejul să se prezinte şi să-şi împărtăşească implicarea şi experienţa sa în ajutarea celor bolnavi sau aflaţi în necazuri şi încercări. În timpul dintre sesiuni s-au organizat mai multe drumeţii recreative în fiordurile de pe coasta de vest a Danemarcei, jocuri sportive şi chiar dansuri populare tradiţionale româneşti, tinerii având ocazia să se cunoască mai bine şi să-şi împărtăşească experienţele dobândite aici în diasporă", a precizat Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Manifestarea s-a încheiat duminică, după Sfânta Liturghie, când a avut loc lansarea publicaţiei "Cruce şi Înviere", editată de Parohia ortodoxă română "Izvorul Tămăduirii" şi "Sfintele Cuvioase Parascheva, Teodora de la Sihla şi Ana de Novgorod" din oraşul danez Århus. "Ca o încununare a comuniunii tinerilor participanţi la întrunirea din aceste zile am săvârşit astăzi Taina Sfintei Liturghii în străvechea biserică de piatră din incinta complexului şi am transmis mesajul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, tinerii împărtăşindu-se astfel de sfaturile şi de grija părintească a Preafericirii Sale. Ne-am bucurat că atât tinerii, cât şi credincioşii care au venit în aceste zile la sfintele slujbe s-au spovedit şi s-au împărtăşit în număr foarte mare, împreună cu copilaşii noştri. De asemenea, în cadrul agapei festive s-a făcut lansarea publicaţiei "Cruce şi Înviere", editată de parohia noastră din nordul Danemarcei, din oraşul Århus", a declarat Preasfinţitul Macarie.



.jpg)
