La Catedrala mitropolitană din Iaşi a fost oficiată astăzi, 11 octombrie 2010 slujba Sfintei Liturghii de către PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a amintit faptul că "Sf. Maxim Mărturisotul este cunoscut ca fiind unul dintre marii teologi ai Ortodoxiei", după care a făcut referire la Pelerinajul "Calea Sfinţilor", la care a participat duminică, 10 octombrie, 2010, alături de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. "Aseară (n.r. duminică), la Pelerinajul <> ieşenii, în special, au participat la procesiune alături de clerul din acest oraş în rugăciune, în cântare. Această frescă semăna cu o procesiune sfântă la care au participat atât îngerii din ceruri, cât şi duhul sfinţilor protectori", a afirmat PS Ioachim Băcăoanul, care a continuat predica prin a compara pelerinajul de la Iaşi cu parabola nunţii fiului de împărat. "Calea care ne-a indicat-o Hristos duce la Împărăţia lui Dumnezeu. Mântuitorul avertizează în parabola nunţii fiului de împărat că mulţi sunt chemaţi dar puţini sunt aleşi. Cel care nu are haină de nuntă a murdărit haina Botezului. În puterea darului pe care l-am primit iniţial prin Botez devenim cărămizi vii din care se alcătuieşte Trupul tainic al Mântuitorului Hristos. Eforturile frăţiilor voastre sunt nişte trepte. Mergând pe calea sfinţilor, privind la ei, urmându-le credinţa, văzând cum şi-au sfârşit viaţa, înseamnă că urcăm treptele urcuşului duhovnicesc către asemănarea cu Dumnezeu şi accedem la nunta fiului de împărat. Sfinţii, cu cât s-au apropiat mai mult de Dumnezeu, s-au considerat mai păcătoşi", a mai adăugat PS Ioachim Băcăuanul, care a amintit faptul că în Eparhia Romanului şi Bacăului cultul Sfintei Parascheva s-a impropiat înainte cu 200 de ani înainte ca moaştele Ocrotitoarei Moldovei să ajungă la Iaşi, în timpul Sfântului Ierarh Varlaam şi Voievodului Vasile Lupu.
Pelerinii din toate colţurile ţării au continuat să vină la Iaşi pentru a se închina Sfintei Parascheva şi Sfântului maxim Mărturisitorul. "Ne-am rugat Sfintei Parascheva pentru sănătate, pentru sporul copiilor. Am stat la rând doar patru ore, mai ales că am venit pentru prima dată. Nu a fost obositor, nu îmi este foame sau sete pentru că Sfânta ne-a ajutat şi ne-a întărit", a declarat Elena Sorea din localitatea Seimenii Mici, judeţul Constanţa. "Anul trecut am fost pentru prima dată să mă închin moaştelor Sfintei Parascheva. M-am rugat pentru sănătate, bucurie şi pentru ca cei care ne conduc să fie mai înţelepţi pentru a ne fi mai bine. Voi pleca de la Iaşi mai împăcată şi mai liniştită", a mărturisit Rodica Fiţ din Cluj-Napoca.