După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
TRINITAS TV transmite în direct evenimentul pogorârii Luminii Sfinte la Ierusalim
Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române va transmite în direct sâmbătă, 11 aprilie, evenimentul pogorârii Luminii Sfinte la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Începând cu ora 12:00 credincioşii vor putea urmări în direct rânduiala liturgică specială săvârşită de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, intrarea Preafericirii Sale în Biserica Sfântului Mormânt, momentul pogorârii Luminii Sfinte, precum şi împărţirea acesteia credincioşilor.
Pe durata acestui pelerinaj vizual duhovnicesc, telespectatorii vor fi însoţiţi din studiourile TRINITAS TV de la Bucureşti de domnul Vasile Bănescu şi invitaţii săi: părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, coordonatorul Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, părintele Dinu Pompiliu, parohul Bisericii „Şerban Vodă“ din Capitală, teologul şi etnologul Costion Nicolescu. Vor fi difuzate şi două interviuri cu Preasfinţitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar-patriarhal, şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
De asemenea, pe durata emisiunii, vor intra în direct de la Ierusalim cu telespectatorii reporterii TRINITAS TV Raluca Mihalache şi Iulian Bobîrnea.



.jpg)
