Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Triumful credinţei, sărbătorit la Budapesta

Triumful credinţei, sărbătorit la Budapesta

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 24 Martie 2013

Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Marc Golovcov, Arhiepiscop de Iegorevsk, în cadrul Patriarhiei Moscovei şi conducător al Eparhiei ortodoxe ruse din Ungaria, în Catedrala ortodoxă rusă din Budapesta, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Duminica Ortodoxiei de Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, aflat în fruntea unui sobor de clerici (preoţi şi diaconi) reprezentând cele cinci jurisdicţii ortodoxe din Ungaria (Exarhatul pentru Austria şi Ungaria al Patriarhiei Ecumenice, Episcopia Ortodoxă Maghiară, aflată sub oblăduirea Patriarhiei Moscovei, Eparhia Ortodoxă Sârbă, Eparhia Ortodoxă Română şi Eparhia Ortodoxă Bulgară), informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Din soborul de slujitori au făcut parte părintele protos. David Pop, Superiorul Aşezământului monahal românesc „Sfântul Ioan Botezătorul” din Ungaria, şi pr. Marius Maghiaru, protopopul ortodox român din Budapesta, şi doi diaconi de la Catedrala episcopală din Gyula. La Sfânta Liturghie au participat foarte mulţi credincioşi, de diferite vârste, aparţinând, de asemenea, celor cinci jurisdicţii ortodoxe menţionate, iar răspunsurile la strană au fost date alternativ, în limbile maghiară, română, greacă şi slavonă, de către mai multe grupuri corale. La această sărbătoare au fost prezenţi domnul Fisch Vilmos, secretarul general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Ungaria, doamna Gabriela Matei, directorul Institutului Cultural Român din Budapesta, şi doamna Svetlana Codreanu, soţia ambasadorului Republicii Moldova la Budapesta. La momentul rânduit, mulţi credincioşi au fost împărtăşiţi de către chiriarh cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Episcop Siluan a vorbit despre însemnătatea Duminicii Ortodoxiei şi a cultului icoanelor în Biserica Ortodoxă, care are la bază Întruparea Domnului, dar şi despre importanţa deosebită a acestei slujiri liturgice comune ortodoxe, care este un mare dar de la Dumnezeu şi o bucurie sufletească, după cuvântul Psalmistului, care zice: „Iată acum, ce este bine şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună” (Psalm 132, 1). Totodată, au fost aduse mulţumiri Bunului Dumnezeu pentru acest prilej binecuvântat, dar şi Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Marc de Iegoresvk, pentru binecuvântarea acordată şi ospitalitatea arătată şi în acest an, mai informează Biroul de presă al Episcopiei din Ungaria.