În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Troiţă sfinţită în judeţul Hunedoara
La Biserica "Duminica Tuturor Sfinţilor" din Parohia Dupăpiatră - Sat, Protopopiatul Brad, din Episcopia Devei şi Hunedoarei, a avut loc sfinţirea troiţei ridicate în curtea lăcaşului de cult. Sfinţirea s-a făcut de către un sobor de nouă preoţi şi doi diaconi, în frunte cu pr. protopop Ioan Jorza şi cu pr. exarh Visarion Neag. Troiţa, în stil maramureşean, sculptată în lemn de stejar, are peste patru metri înălţime şi a fost realizată cu sprijinul unei familii din parohie. La sfinţire au fost prezenţi mulţi credincioşi dornici să se închine Sfintei Cruci. Pr. protopop Ioan Jorza a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a reliefat însemnătatea Sfintei Cruci în viaţa creştină, iar pr. paroh Ioan Mihai Todoran a mulţumit ctitorilor şi tuturor celor prezenţi.



.jpg)
