În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Ultima parte a Canonului Mare la Catedrala mitropolitană din Iaşi
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi astăzi, începând cu ora 16:00, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, Pavecerniţa Mare şi ultima parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul. Între troparele din canon se va cânta pe un ton tânguitor „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă“ de către Corul „Chivotul“ al catedralei, dar şi de credincioşii prezenţi. „În această perioadă a Postului Mare este rostită foarte des rugăciunea «Doamne şi stăpânul vieţii mele», în cadrul căreia se fac metanii. De asemenea, această rugăciune este urmată de 12 închinăciuni“, a spus arhim Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. În miercurea din săptămâna a V-a din Postul Mare (17 aprilie 2013), Canonul Sfântului Andrei Criteanul se va citi integral. „Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul este cea mai importantă şi profundă creaţie imnografică a literaturii creştine. Slujba Canonului se săvârşeşte în primele patru zile ale Sfântului şi Marelui Post şi în săptămâna a cincea, miercuri seara. Acest canon ne îndeamnă să renunţăm la faptele întunericului şi să săvârşim faptele luminii, să nu mai fim răi, ci să fim buni, să nu fim nepăsători, ci lucrători ai lui Hristos, să ne pară rău de răutăţile noastre şi să adăugăm lucruri bune în viaţa noastră“, a arătat pr. dr. Dragoş Ungureanu, de la parohia Spinoasa, Protopopiatul Hârlău. (C. Ciofu)