În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Un Altar de vară și o nouă raclă, sfințite la o parohie ilfoveană
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a poposit duminică, 19 septembrie, în mijlocul credincioșilor Parohiei Ghermănești, Protopopiatul Ilfov Nord, unde a sfințit noul Altar de vară și o raclă în care a fost așezat un fragment din cinstitele moaște ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. În continuare, a săvârșit Sfânta Liturghie oferind la final distincții ctitorilor și binefăcătorilor care au ajutat la realizarea acestor lucrări la parohia ilfoveană.
Comunitatea parohiei ilfovene Ghermănești a trăit duminică momente de bucurie și împlinire duhovnicească. De dimineață, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a binecuvântat cu agheasmă și untdelemn sfințit noul Altar de vară ridicat în vecinătatea bisericii ocrotite de Sfântul Ierarh Nicolae. Altarul este constuit din lemn și are montate în jur vitralii care reprezintă icoane. Și acestea au fost sfințite de ierarh cu această ocazie. În continuare, Preasfinția Sa a sfințit și o nouă racla din argint realizată la Atelierele Patriarhiei Române, care conține un fragment din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. Racla a fost apoi așezată spre închinarea credincioșilor într-un spațiu special amenajat, ce a permis fluidizarea traficului închinătorilor și respectarea normelor sanitare în vigoare.
În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la noul Altar de vară, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte: părintele Cristian Burcea, protopop al Protoieriei Ilfov Nord; părintele Gheorghe Zaharia, parohul Bisericii „Sfântul Anton”-Curtea Veche din Capitală; părintele Ionuț Doroșencu, secretar al Protoieriei Ilfov Nord; părintele paroh Alexandru Iarinca; părintele Dan-Marian Ștefan, slujitor la această parohie, precum și alți slujitori de la parohii învecinate.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a explicat că Sfânta Cruce este o mărturisire a credinței ortodoxe în sinteză.
„Sfânta Cruce sintetizează dragostea jertfelnică a lui Dumnezeu, Care îmbrățișează firea omenească și biruiește păcatul și moartea, aducându-ne învierea. El este Acela care ne deschide calea către ceruri prin Sfânta Cruce.
Ea devine, din simbolul morții și al pedepsei folosit în lumea romană, semnul prin care se măsoară dragostea dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu. Devine semnul prin care se binecuvântează zidirea, precum și semnul prin care noi ne închinăm Ziditorului. I s-a schimbat total sensul acestui obiect, care era de tortură, dar care acum ne arată orizonturile. Pe orizontală arată lumea aceasta aflată în căutare de Dumnezeu, iar pe verticală ne arată pe Cel Care S-a pogorât din Cer, Care unește pământul cu Cerul”, a spus Preasfinția Sa.
Despre necesitatea construirii noului Altar de vară și a confecționării noii racle pentru comunitate, ne-a vorbit părintele paroh Alexandru Iarinca: „Este o lucrare pe care am săvârșit-o împreună cu sprijinul credincioșilor noștri, dintre care s-au remarcat câțiva care au donat sume considerabile pentru achiziționarea acestei racle și pentru ridicarea Altarului de vară. Este o lucrare comună a slujitorilor acestei parohii, împreună cu credincioșii. Acest Altar era necesar mai ales în aceste vremuri tulburi, în care societatea noastră este încercată de această pandemie. Cu siguranță vom folosi acest Altar pentru a sluji în aer liber, ca să respectăm măsurile impuse de autoritățile stat”.
La final, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a acordat din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni lui Rareș Stoica. Diploma de Onoare „Sfântul Apostol Andrei - Ocrotitorul României” a fost acordată prof. univ. dr. Bogdan Alexandru Voiculescu și lui Marian Nechifor. Totodată, Distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost acordată lui Dan Baranga.