În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Un an de pastoraţie a deţinuţilor români din Penitenciarul Albacete, Spania
Proiectul pentru pastoraţia românilor închişi în Penitenciarul Albacete, desfăşurat de Parohia ortodoxă românească „Sfântul Dionisie Exiguul“ din Albacete, Spania, a împlinit pe 12 martie 2013 un an de la iniţiere. După demersuri începute din anul 2011, părintele paroh Sebastian Cătălin Hogea, de la parohia ortodoxă românească din Albacete, a iniţiat acest proiect care a primit ca nume: „Nu vreau să mai greşesc a doua oară! Ajutaţi-mă!“ Iniţial părintele paroh a efectuat, din vara anului 2011, vizite pastorale la românii din această instituţie, iar după încheierea demersurilor şi obţinerea permiselor specifice, din martie 2012 s-a început oficierea săptămânală a slujbelor religioase. „La 12 martie 2013, s-a împlinit un an de când cu binecuvântarea Preasfinţitului Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei şi Portugaliei, în Penitenciarul Albacete se face misiune creştin-ortodoxă. După obţinerea aprobărilor necesare ce au durat aproape şapte luni, românii de aici s-au bucurat să aibă în mijlocul lor un preot care să-i apropie mai mult de bunul Dumnezeu. Pentru cei aflaţi temporar aici se oficiază săptămânal Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, precum şi alte ierurgii. Cei care doresc sunt spovediţi şi primesc şi consiliere moral-religioasă. Nu au fost uitate nici nevoile sociale ale lor, astfel ei primind periodic haine şi încălţăminte de sezon, bani. De asemenea, le-a fost facilitată intermedierea unor probleme cu caracter juridic, acest lucru fiind posibil datorită conlucrării foarte bune cu domnul Liviu Popa, consulul României de la Ciudad Real, Spania“, a arătat părintele paroh Sebastian Cătălin Hogea.
Proiectul „Nu vreau să mai greşesc a doua oară! Ajutaţi-mă!“ se desfăşoară în parteneriat cu Ambasada României din Madrid şi Ministerul de Justiţie din Spania. (M. Nedelcu)