Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Un DVD despre Voroneţ realizat de Trinitas TV
Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române a realizat un DVD cu Mănăstirea Voroneţ din nordul Moldovei, ctitoria cea mai valoroasă a Binecredinciosului voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt şi a Cuviosului Daniil Sihastrul. Istoria tumultuoasă a lavrei monahale, bogăţiile ei, moştenirea duhovnicească şi culturală pe care o transmite de sute de ani, renumitele picturi exterioare care amintesc de Judecata de Apoi sunt accesibile prin intermediul unui film documentar, o prezentare modernă prin cuvânt, sunet şi lumină. "Au încercat-o vremurile. Au părăsit-o oamenii. Au asuprit-o şi au dorit-o străinii. A fost comparată cu celebra Capelă Sixtină, dar 206 ani a fost închisă. Este cea mai cunoscută mănăstire din România şi unul dintre cele mai cunoscute edificii religioase din lume, iar fondul ei albastru a fost extras parcă din pigmenţii cerului. O întreagă lume şi toată istoria mântuirii, pe pereţii exteriori ai unei singure biserici", este mărturia care vă îndeamnă să cunoaşteţi mai bine Mănăstirea Voroneţ. DVD-ul "Voroneţ, fereastră a cerului" poate fi achiziţionat de la magazinele bisericeşti ale Arhiepiscopiei Bucureştilor sau poate fi comandat de pe site-ul trinitastv.ro, de la Secţiunea magazin. Filmul documentar are o durată de 72 de minute şi este disponibil în română, engleză, franceză, germană, spaniolă şi italiană. (M. Nedelcu)



.jpg)
