De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Un nou colocviu de literatură al Ziarului Lumina
Ziarul Lumina organizează în perioada 12-14 octombrie 2017 cea de-a treia ediție a Colocviului de literatură creștină, eveniment aflat anul acesta sub semnul memoriei suferințelor din temnițele comuniste. Vor conferenția: criticul literar Christian Crăciun, părintele Nicolae Bordașiu și scriitoarea Monica Pillat.
Prima parte a lucrărilor, la care vor participa în jur de 30 de scriitori din întreaga țară, va avea loc vineri, 13 octombrie, începând cu ora 9.30, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, în Amfiteatrul „I.G. Coman”. Dezbaterile vor fi deschise printr-un moment de rugăciune, urmat de cuvântul Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la această întâlnire.
Programul va cuprinde prelegerea criticului literar Christian Crăciun cu tema „Poezia închisorilor comuniste”. Preotul Nicolae Bordașiu, de la Biserica „Sfântul Silvestru” din Capitală, va vorbi auditoriului despre rezistența prin scrierea și memorarea poeziilor în mediul carceral, părintele fiind un supraviețuitor al temnițelor. Lucrările vor continua cu amintiri ale scriitoarei Monica Pillat, fiica scriitorului Dinu Pillat, fostul deținut politic desemnat cap de lot în celebrul proces „Noica-Pillat”. Poeta Lidia Popița-Stoicescu va susține un moment poetic din lirica poeților cunoscuți și mai puțin cunoscuți care au scris în perioada detenției și, prin creația lor, i-au încurajat sufletește pe ceilalți colegi de suferință.
Moderatorii colocviului vor fi pr. Nicolae Dascălu, directorul Publicațiilor LUMINA, și Daniela Șontică, coordonatoarea suplimentului „Lumina literară și artistică” al Ziarului Lumina. În aceeași zi, la ora 15:00, participanții vor pleca într-un pelerinaj la Mănăstirea Cernica de lângă București, unde se vor bucura de prezența moaștelor Sfinților Calinic și Gheorghe, de colecțiile muzeale și vor aduce un omagiu personalităților care odihnesc în cimitirul mănăstirii. Împreună cu ieromonahul poet Ignatie Grecu, viețuitor al acestui așezământ, scriitorii participanți vor recita din propriile creații poetice. Sâmbătă, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, invitații vor participa la Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală.