Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Un nou conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Târgoviște
La Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, a avut loc marți, 3 septembrie 2024, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit onorific Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, un concurs didactic pentru promovarea în învățământul teologic ortodox universitar.
Candidatul a fost pr. lect. univ. dr. Cosmin Santi, care a susținut examenul pentru ocuparea postului didactic vacant de conferențiar universitar pentru disciplinele Drept canonic ortodox, legislație și administrație bisericească și Teologie Pastorală din cadrul Departamentului Teologie.
Examenul a constat într-o probă orală, în cadrul căreia candidatul și-a prezentat planul de dezvoltare a carierei universitare, atât din punct de vedere didactic, cât și din punctul de vedere al activităților de cercetare științifică și manageriale.
Din comisia de concurs au făcut parte: pr. prof. univ. dr. Marian Vîlciu, prorector al Universității „Valahia” din Târgoviște; pr. conf. univ. dr. Emilian-Iustinian Roman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași; pr. conf. univ. dr. Iulian Mihai Constantinescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova; cercetător științific gr. II dr. Tudor Avrigeanu, de la Institutul de Cercetări Juridice - Academia Română.
Pr. dr. Cosmin Santi este directorul Departamentului Teologie din cadrul facultății, doctor în teologie și doctor în drept, judecător bisericesc al Consistoriului mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei din Patriarhia Română și preot la Biserica Eroilor din Târgoviște.