În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Un nou doctor în teologie al Facultății „Justinian Patriarhul”
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc joi, 26 septembrie, susținerea publică a tezei de doctorat „Minoritățile musulmane din Imperiul Bizantin”. Cercetarea a fost realizată, sub îndrumarea părintelui prof. dr. Emanoil Băbuș, de teologul Alin Lupu, redactor în cadrul Editurii BASILICA a Patriarhiei Române. Din comisia prezidată de conf. dr. Adrian Lemeni au făcut parte pr. prof. dr. Constantin Pătuleanu, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr și pr. prof. dr. Gabriel Viorel Gârdan. La final, candidatul a primit titlul de doctor în teologie.
Lucrarea „Minoritățile musulmane din Imperiul Bizantin” este structurată în nouă capitole, în care autorul își propune să contribuie la dezvoltarea cercetării privind relațiile dintre aparatul de stat și societatea Imperiului Roman de Răsărit și comunitățile islamice aflate pe teritoriul acestuia. „Deși relațiile bizantino-musulmane au atras atenția multor specialiști, informațiile referitoare la situația musulmanilor din Imperiul Bizantin sunt unele relativ restrânse, fapt ce m-a făcut să mă gândesc cu seriozitate la motivul pentru care există o astfel de discrepanță. Concluzia la care am ajuns în urma căutărilor pe care le-am întreprins în perioada studiilor de masterat din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, dar și după aceea, ca student al Facultății de Istorie, este aceea că puținele informații privitoare la subiectul în cauză au fost cauzate de tăcerea surselor, de obscuritatea legislației bizantine atunci când vine vorba de definirea exactă a diferitelor grupuri etnice sau religioase aflate pe teritoriul bizantin și, mai ales, de numărul scăzut de dovezi arheologice care să sprijine anumite ipoteze. Drept urmare, în urma unui dialog purtat cu părintele prof. dr. Emanoil Băbuș, care m-a îndrumat atât în timpul studiilor de licență, cât și pe perioada ciclului masteral, pentru cercetarea de față mi-am propus să întreprind o analiză și o prezentare a modului de raportare a puterii de stat bizantine față de musulmanii din Bizanț”, a afirmat Alin Lupu.