În ziua de prăznuire a Izvorului Tămădurii, mulţimi de pelerini au venit la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, pentru a participa la Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe
Un nou lăcaș de rugăciune într-un sat din județul Vaslui
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a sfințit duminică, 6 aprilie, biserica din satul Buda, filie a Parohiei Orgoiești, Protopopiatul Bârlad, județul Vaslui. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în cadrul căreia l-a hirotonit pe noul preot paroh al comunității, iar la final a oferit mai multe distincții de vrednicie binefăcătorilor care s-au implicat în susținerea lucrărilor realizate la această biserică.
După sfințirea noului lăcaș de rugăciune, Preasfințitul Părinte Ignatie a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în vecinătate, se arată pe episcopiahusilor.ro.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, subliniind că stă mărturie a realității că oricât de degradat din punct de vedere spiritual ar ajunge un om, există șansa revenirii, prin conlucrare cu harul lui Dumnezeu: „Duminicile din perioada Postului Mare au un mesaj spiritual aparte. Duminica a cincea din Postul Mare este dedicată unei femei care, datorită modului ei radical de a-și schimba viața, a ajuns o mare sfântă. Astăzi facem pomenirea Sfintei Maria Egipteanca. La slujba de miercuri seara, la Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul, ați putut asculta crâmpeie din biografia spirituală a acestei sfinte. (…) Sfânta Maria Egipteanca era o prostituată. Spun aceasta tocmai ca să realizați că este posibil ca, printr-o întoarcere radicală și o renunțare la viața de păcat, să ajungi un om sfânt. Dintr-o femeie de felul acesta, așa i-a dus Dumnezeu pașii, încât a ajuns într-un punct în care a decis să renunțe la toată viața ei de păcat pe care o trăise. Chiar dacă trăia în acest noroi al păcatului, avea un licăr de credință, de sensibilitate și de deschidere față de cele spirituale”.
La momentul rânduit al slujbei, Preasfințitul Părinte Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Laurențiu Cristian Ciobanu, pe seama Parohiei Orgoiești, iar la finalul slujbei l-a instalat ca paroh al acestei comunități.
La final l-a hirotesit întru iconom pe pr. Florin Butnaru, fostul preot paroh, și a oferit mai multe distincții de vrednicie celor care s-au implicat în susținerea lucrărilor realizate la noua biserică din localitatea Buda, potrivit sursei citate.
Răspunsurile liturgice au fost cântate de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonați de arhidiaconul Vlăduț Cosmin Mironescu.