În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Un nou mitropolit în Biserica Ortodoxă Finlandeză
Biserica Ortodoxă Finlandeză (Biserică autonomă în cadrul Patriarhiei Ecumenice) are un nou episcop. Pe 11 ianuarie, în Duminica după Botezul Domnului, la Catedrala „Sfânta Treime“ din Oulu, a fost hirotonit întru arhiereu şi întronizat Înaltpreasfinţitul Părinte Elia (Ilie) Wallgrén, Mitropolit de Oulu. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Leo, Arhiepiscopul Kareliei şi a toată Finlanda, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ambrosius, Mitropolit de Helsinki, Înaltpreasfinţitul Părinte Panteleimon, fostul Mitropolit de Oulu, acum retras la Mănăstirea Noul Valaam, şi Preasfinţitul Arsenius de Joensuu, Episcop-vicar al Eparhiei Kareliei, conform www.ort.fi.
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Elia Wallgrén s-a născut în anul 1961, primind la botez numele Matti. A absolvit liceul în anul 1981 la Kajaani, Finlanda de Nord, apoi a studiat fonetică şi limbile suedeză şi cehă la Universitatea din Stockholm. Din 1983, a urmat cursurile Institutului pentru Educaţie din capitala suedeză, pentru a deveni învăţător. După absolvire, Matti Wallgrén a lucrat ca învăţător în Suedia. Şi-a definitivat studiile pedagogice la Universitatea din Helsinki. A lucrat timp de 10 ani la Helsinki ca profesor de limba suedeză prin imersiune (metodă intensivă adresată copiilor de vârstă fragedă) şi ca profesor de religie timp de doi ani. Matti Wallgrén a devenit membru al Bisericii Ortodoxe în anul 1994 la Helsinki. Anul următor şi-a început studiile de teologie ortodoxă la Universitatea din Joensuu (actualmente Universitatea Finlandei de Est). A studiat teologia ortodoxă între 2001 şi 2003, la Institutul „Sf. Vladimir“ din New York. A fost hirotonit diacon celibatar pe 29 mai 2003 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ambrosius, Mitropolitul de Helsinki, pe seama Bisericii „Sfântul Gherman“ de Alaska din Espoo. Hirotonia întru preot a primit-o de la Arhiepiscopul Leo al Kareliei şi a toată Finlanda pe 1 septembrie 2003 în Biserica „Învierea Domnului“ din Jyväskylä. De atunci până în 2006, părintele Matti Wallgrén a slujit că preot al Parohiei Jyväskylä, în Finlanda Centrală, iar din 2006 până în 2014 a fost parohul Parohiei Vaasa, pe malul Golfului Botnic al Mării Baltice. Pe 26 noiembrie 2014, Adunarea Generală Bisericească a Bisericii Ortodoxe Finlandeze l-a ales Episcop al Eparhiei de Oulu. A fost tuns în monahism la Mănăstirea Noul Valaam (Uusi Valamo) pe 16 noiembrie 2014, primind numele Elia (Ilie). A doua zi, pe 17 noiembrie, ieromonahul Elia a fost hirotesit arhimandrit. (Pr. Vlad Toader)