În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Un nou număr al revistei „Altarul Banatului“
A apărut numărul 4-6 aprilie-iunie 2012 al revistei "Altarul Banatului", revista Arhiepiscopiei Timişoarei, Arhiepiscopiei Aradului şi Episcopiei Caransebeşului.
În cuprinsul revistei găsim studii de teologie, traduceri din literatura patristică, note şi comentarii, precum şi o seamă de prezentări bibliografice. Editorialul publicaţiei tratează tema "Sfântul Maslu în viaţa credincioşilor", unde se arată că taina este folositoare nu numai celor bolnavi, ci şi celor sănătoşi, pentru că în rugăciunile slujbei ce cer nu numai iertarea păcatelor, vindecare trupească şi sufletească, ci şi împărtăşirea milei şi a îndurării lui Dumnezeu. Studiul "Hristos şi cultura" al arhim. dr. Teofan Mada ne pune în atenţie profesiunea Bisericii vizavi de cultură, care o asumă şi rezumă prin referatul biblic al transfigurării. Cultura poate fi transfigurată prin experienţa eccleziastică ca o comuniune activă în şi prin Hristos. Cronica bisericească sintetizează o serie de evenimente ce au avut loc în ultima perioadă, cum ar fi şedinţa anuală a Consiliului Consultativ al Cultelor din România, mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la trecerea la cele veşnice la 17 martie 2012 a papei Shenouda al III-lea, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt ş.a. Partea de final a revistei este dedicată prezentărilor ultimelor apariţii editoriale, "Repere religioase ortodoxe române timişorene" Ioan Bude, "Tradiţia paternităţii duhovniceşti în spiritualitatea creştină - un studiu asupra îndrumării spirituale în antichitatea creştină târzie", lect. univ. dr. Daniel Lemeni, "Oraşul Caransebeş între 1865-1919, file de monografie", Constantin Brătescu, "Scrieri teologice şi istorice", pr. prof. dr. Vasile Muntean ş.a. Revista apare la Editura Mitropoliei Banatului, iar redactorul responsabil este pr. dr. Adrian Carebia.