Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos se distinge prin rânduieli liturgice cu totul deosebite. La Catedrala Patriarhală din București, programul liturgic va fi următorul: în Duminica Floriilor, 5 aprilie, începând cu ora 7:00, vor fi săvârșite Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Seara, de la ora 17:00, credincioșii sunt așteptați la prima Denie a Săptămânii Mari, cuvântul de învățătură urmând să fie rostit de pr. prof. univ. dr. Ștefan Buchiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În
Un nou număr al revistei „Altarul Banatului“
De curând a apărut numărul 1-3, ianuarie-martie, 2013 al revistei „Altarul Banatului“ a Arhiepiscopiei Timişoarei, Arhiepiscopiei Aradului şi Episcopiei Caransebeşului, la Editura Mitropoliei Banatului. Publicaţia conţine mai multe studii, rubricile „Pagini Patristice“, „Urme din trecut“, precum şi o serie de prezentări bibliografice. Multe din aceste articole sunt dedicate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ca un demers constructiv privind declararea anului 2013 ca An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În acest sens amintim editorialul redacţiei, „Comemorarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“, articolul pr. prof. dr. Sorin Cosma, „Constantin şi Elena, Sfinţi şi întocmai cu Apostolii“, „Sfântul Împărat Constantin cel Mare în istoria bisericii creştine“, semnat de drd. Stelian Gomboş. De menţionat sunt şi lucrările „Teologia isihastă a Sfântului Grigorie Palama“, a pr. drd. Stelian Alin Dumitru, „Comuniunea Bisericii la Sfântul Vasile cel Mare“, semnată de arhim. dr. Teafan Mada şi altele. Rubrica „Urme din trecut“ pune în evidenţă figura duhovnicească a arhimandritului Paulin Lecca prin articolul preotului dr. Ionel Popescu, „Arhimandritul Paulin Lecca. Monahul cu ţinută filocalică şi înţelept întru cele duhovniceşti“. La secţiunea „Note şi comentarii“ trebuie remarcată şi lucrarea pr. prof. dr. Vasile Munteanu, „Reconsiderări şi precizări privind viaţa şi anumite acte ale lui Constantin I“. În final sunt prezentate câteva repere bibliografice, dintre care amintim „Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste“, a lui Andrei Pleşu, „Cateheze pastorale pe înţelesul tuturor“, pr. Vasile Gordon, „Lainici, capodoperă a artei româneşti“, prof. univ. dr. Mihail Diaconescu ş.a. Revista apare în condiţii grafice deosebite, redactorul responsabil al publicaţiei este pr. dr. Adrian Carebia. Conţinutul întregii reviste se poate găsi on-line la adresa altarul-banatului.ro.



.jpg)
