În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Un nou preot pe seama Parohiei Cebza, Protopopiatul Deta
PS Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, a fost prezent duminică, 11 decembrie, în mijlocul credincioşilor Parohiei Cebza, din Protopopiatul Deta, unde a instalat pe pr. Ion Ciprian Ene în postul de paroh. Sfânta Liturghie a fost oficiată în Biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", construită în anul 1923. Din soborul slujitorilor au făcut parte pr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei, pr. Liviu Dirina, fost paroh al bisericii, precum şi preoţi şi diaconi de la parohiile învecinate. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Cosmin Popovici, pe seama Parohiei Ohaba Română, din cadrul Protopopiatului Făget. Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea "Înălţarea Sfintei Cruci", din satul Cebza.



.jpg)
