Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Un nou tronson de autostradă spre litoral
La sfârşitul lunii iulie, circa 21 de kilometri de autostradă vor fi deschişi circulaţiei pe legătura Medgidia-Constanţa. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, traseul pe care se va putea circula începe de la intersecţia cu DN 3, în zona localităţii Basarabi, continuă până la nodul rutier, cu varianta de ocolire a municipiului Constanţa, şi până la intersecţia cu DN 39, spre Mangalia.



.jpg)
