La sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai Mănăstirii Râmeț, va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Filotimia de la Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț.
Un nou volum apărut la Protopopiatul Urziceni
Recent, Editura Editgraph-Buzău a tipărit, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, volumul 5 din colecția „Tezaur documentar”, pregătit de Protopopiatul Urziceni, prin protopop Aurel Berbec și pr. Adrian Lucian Scărlătescu. Cartea prezintă un document descoperit în Arhivele Naționale. Transcrierea a fost asigurată de către prof. dr. Valentin Gheorghe, din municipiul Fetești, județul Ialomița, muzeograf Andreea Panait, din Slobozia, și pr. Adrian Lucian Scărlătescu, slujitor la catedrala din Urziceni. Stilizarea și actualizarea grafiei, precum și prescurtările unor termeni aparțin părintelui Scărlătescu. Documentul însumează monografiile majorității satelor comunelor ialomițene, alcătuite în 1915 de către notarii ori secretarii acestor așezări. Fiecare capitol dispune și de câte un mic istoric, date despre viața religioasă, precum și lista împroprietăririlor făcute până la data întocmirii documentului.



.jpg)
